Direcționează 2 %

Prin intermediul prevederii 2% din Codul Fiscal, contribuabilii persoane fizice au posibilitatea să direcționeze până la 2% din impozitul pe venit către o entitate nonprofit înființată conform ordonanței 26/2000 cu privire la asociații și fundații.

Se creează astfel un mecanism prin care un cetățean poate decide modul în care sunt cheltuiti 2% din impozitul datorat pe venit, direcționând aceasta sumă către o organizație neguvernamentală. A apărut astfel o formă de parteneriat între cetatean, autorități fiscale și sector ONG. Practic cetățeanul spune statului modul în care vrea sa fie cheltuită o parte din impozitul său.

Atentie, această sumă nu reprezintă o sponsorizare sau donație, ci este în esență o parte a bugetului de stat care este direcționată de către fiecare cetățean în parte către sectorul nonguvernamental.

Formularul completat se depune personal sau se trimite prin serviciul poștal către administrația financiară unde este înregistrat contribuabilul.

DESCARCĂ FORMULARELE DE MAI JOS:
FORMULARUL-230 – FMA – Pentru persoane fizice cu venituri salariale
FORMULARUL-200 – FMA – Pentru persoane fizice cu profesii liberale sau alte venituri extra – salariale